Ati auzit ca s-a spus celor de demult...

 

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „memento mori”, adică: „aminteşte-ţi că vei muri”.
Dar eu vă spun vouă şi îmi spun mie însumi: aminteşte-ţi omule că trăieşti, aminteşte-ţi că eşti viu, căci eşti chemat să te bucuri de viaţă, eşti chemat să apreciezi viaţa în toată deplinătatea ei.

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „cel mai mare gând al omului este gândul la moarte”.
Dar eu vă spun vouă şi îmi spun mie însumi:cel mai mare gând al omului este gândul la viaţă, gândul la tine însuţi şi implicit gândul la Dumnezeu.

Aţi auzit că s-a zis celor de demult:numele lui Dumnezeu e inaccesibil omului.
Dar eu vă spun vouă şi îmi spun mie însumi:numele lui e simplu,mai simplu ca simplitatea insăşi şi el este „Eu sunt”. Atunci când omul afirmă în mod simplu şi fără aroganţă „eu sunt”, îl mărturiseşte de fapt pe Dumnezeu.

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „crede şi nu cerceta”.
Dar eu vă spun vouă şi îmi spun mie însumi: credeţi în voi înşivă şi cercetaţi cine sunteţi, credeţi în experienţele prin care treceţi, ele nu mint niciodată. Doar aşa veţi înţelege adevărul şi doar aşa vă veţi elibera din lanţurile ignoranţei.

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „diavolul urlă ca un leu căutând pe cine să înghită”.
Dar eu vă spun vouă şi îmi spun mie însumi: Frica din om urlă şi caută să-l înghită pe om la propriu, îl duce spre boală şi-i răpeşte bucuria din suflet. Odată frica instalată până la manipulare nu mai e decât un pas, aşadar despre care aşa-zis diavol sau vrăjmaş vorbim?

Aţi auzit că s-a zis celor de demult:acolo va fi aruncat omul unde „viermele nu doarme şi focul nu se stinge”.
Dar eu vă spun vouă şi îmi spun mie însumi: dacă mintea e generatoare de gânduri joase, atunci viermele gândului viclean nu doarme şi focul mustrării conştiinţei nu poate fi stins prin nici un ritual,prin nici o practică religioasă, prin nici o rugăciune citită de prin cărţi, prin nici o spovedanie, căci toate acestea doar întreţin frica şi vinovăţia, şi nu duc la discernământ. Simpla tăcere şi simpla intrare în tine însuţi face mai mult decât acestea.Pentru unii, conştiinţa îi arde toată viaţa, dar s-au obişnuit cu această "ardere", ca şi cum ar fi a 2a lor natură, dar de schimbat tot nu se schimbă.

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „zilele omului vor fi 70 de ani, iar ceea ce e mai mult e doar durere”.
Dar eu vă spun vouă şi îmi spun mie însumi: orice credinţă limitativă devine lege când mintea slabă a omului crede în ea, asta doar pentru că a fost scrisă într-o carte care nu se vrea interpretată. Însă Biblia e scrisă şi ea pentru nivele de conştiinţă diferite. Un copil de grădiniţă nu ar putea înţelege ecuaţii de gradul 2, iar un copil de gimnaziu nu ar putea pricepe fizică cuantică. Dacă s-ar face un recensământ al conştiinţei, mulţi din aşa zişii credincioşi nu ar putea trece de grădiniţă.

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila ta”.
Dar eu vă spun vouă şi îmi spun mie însumi: nu de milă exterioară avem nevoie, căci tot colacul de salvare e doar la noi, iar de tot ceea ce avem nevoie este regăsirea puterii şi frumuseţii din noi înşine, regăsirea sinelui nostru de care am uitat, regăsirea copilăriei pe care am îngropat-o, regăsirea iubirii şi a energiei acesteia.

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „în păcate m-a născut maica mea”.
Dar eu vă spun vouă şi îmi spun mie însumi:acesta e doar un program şi o manipulare pentru ca omul să fie ţinut în stadiul de rob, păcătos şi nevrednic şi să se considere mereu neputincios. Stau şi mă gândesc, oare în ce stare se afla proorocul David când a scos bazaconia asta? Religia cu asta se ocupă, cu manipularea în masă. Cine are ochi de văzut, vede, cine are urechi de auzit, aude.

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „asta e voia lui Dumnezeu".
Dar eu vă spun vouă şi îmi spun mie însumi: voia Lui nu trece peste voia omului niciodată.
Însă există situaţii noi, oameni care intră în viaţa noastră şi care ne îndeamnă spre ceva sau care ne îndrumă cumva. Dar totul se desfăşoară subtil şi neforţat, fără surle şi trâmbiţe.Odată cu atingerea sinelui, se deschid drumuri şi porţi, iar fluxul conştiinţei curge nestăvilit, ca şi cum ai lua dintr-un cufăr nestemate la nesfârşit, fără ca ele să se termine vreodată. Iar dacă unii vor să creadă că Dumnezeu le-a trimis în viaţă ceva sau pe cineva, iar dacă alţii spun că ne creem cumva realitatea, pentru mine e acelaşi lucru de fapt, pentru că atunci când trăieşti din sine, trăieşti din şi cu Dumnezeu, şi atunci tot ce vine spre tine, înţelegi că e un dar şi o binecuvântare.

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „banul e sursa tuturor relelor”.
Dar eu vă spun vouă şi îmi spun mie însumi: lipsa banilor e sursa a multor rele. Una e să te ataşezi prosteşte de bani,alta e să-i foloseşti cu cap. Cine a spus că banii sunt sursa răului, se învârte de fapt în jurul banilor. E uşor să predici şi să propovăduieşti sărăcia. Pentru a fi sărac nu ţi se cere nici cunoaştere, nici un efort deosebit. Doar Dumnezeu nu e un milog care stă pe la poarta bisericii, cerşind o coajă de pâine. El este abundenţă, este bogăţie, este prosperitate şi spre asta ne cheamă, adică spre împlinire pe toate planurile.

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „capul plecat sabia nu-l taie”.
Dar eu vă spun vouă şi îmi spun mie însumi: ridică-te omule şi nu te mai lăsa manipulat. Nu poţi schimba lumea, e adevărat, dar întotdeauna te poţi schimba pe tine însuţi. Pentru asta nu ţi se cere să zbori prin văzduh, ci doar să trăieşti conştient şi demn. Aceasta nu e smerenie, căci adevărata smerenie nu are nici o legătură cu trupul. E doar o umilinţă care n-are nici o valoare în sine.E doar o călcare pe suflet pentru un interes ascuns.

Credinţele limitative pot fi o infinitate, am enumerat doar câteva. Iar lanţurile, groase sau subţiri, tot lanţuri sunt. Poate că subconştientul încă e plin de programe subversive. Pe majoritatea le identifici când se iveşte prilejul ca ele să se activeze. Multe sunt atât de subtile încât cu greu le identifici pentru că ele se insinuează ca un şarpe care te muşcă şi de abia apoi te trezeşti.
Dar nu e imposibil să zdrobeşti ţeasta acestui şarpe. Şi niciodată nu e prea târziu.
Şi ce preţ mic e acesta, pentru o eliberare atât de mare..

O zi in cer asa si pe pamant

M-am trezit într-o dimineaţă şi de cum am făcut ochi, am mulţumit zorilor care tocmai s-au ivit, i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru încă o zi acordată, mi-am mulţumit mie însumi pentru simplu fapt că trăiesc, iar făcand lucrurile acestea cu bucurie, am constatat că mă simt minunat...

Mi-am băut cafeaua în linişte şi pace, privind trecătorii grăbiţi, întrebându-mă pentru ce atâta grabă şi pentru ce atâta fugă, şi astfel am luat aminte la mine însumi să văd dacă nu cumva şi eu mă aflu prins într-o goană spre “ceva”, şi făcând asta cu detaşare, iarăşi m-am simţit minunat...

Am plecat de acasă împăcat şi fără aşteptări, m-am urcat in maşină iar înainte de a o porni, am mai meditat puţin la ziua în curs, am mai meditat puţin la mine însumi şi mi-am spus câteva afirmaţii uşoare precum..."dintotdeauna sunt ghidat de sinele meu divin”, iar făcând aceasta fără grabă, am vazut că iaraşi mă simt minunat...

Pe drum mergeam încet, dar deşi vedeam multe feţe încrâncenate, nu le băgam prea mult în seamă, ci doar mergeam şi acordam prioritate chiar şi celor ce nu aveau, iar aceştia îmi mulţumeau, îmi zâmbeau şi iarăşi mă simţeam minunat...

Plimbându-mă prin parc, mă tot gândeam la viaţa mea şi la schimbările prin care am trecut, cum acestea s-au întamplat fără nici un efort ci doar trecând de la o etapă la alta ca şi cum aş fi urcat nişte scări şi privind în spate mă vedeam din afară cum eram jos la baza scării sau cum eram pe prima treaptă, apoi pe a 2-a şi tot aşa...iar făcând acest lucru iarăşi mă simţeam minunat...

Aşezându-mă la un rând să cumpăr ceva, am intrat în vorbă cu un necunoscut, deşi nu aveam chef de vorbă, dar l-am ascultat cu răbdare zâmbindu-i în acelaşi timp, încercând câte puţin să îi dau măcar o fărâmă de speranţă, şi făcând acest lucru, am văzut iarăşi că mă simt minunat...

Am trecut apoi pe lângă un părculeţ în care câţiva copilaşi se jucau, atunci m-am oprit şi am privit la ei, trecându-mă fiorii văzându-le lumina de pe chip, cum nu aveau nici o grijă si cum erau ei prezenţi în prezent, fără ca nici măcar să fie conştienţi de asta, atunci iarăşi am constatat cât de minunată e viaţa însăşi...

Am stat pe malul unui lac şi privind apa, am simţit pace şi armonie în suflet, iar văzând cum fiecare adiere crea în apă o undă cât de mică, mă gândeam că aşa suntem şi noi oamenii, la prima schimbare neânsemnată, sufletele ni se tulbură fără să ne dăm seama, realizând de abia dupa un timp cât de necesară era acea schimbare din viaţa noastră...

Seara, când soarele apunea, am stat de vorbă cu mine însumi, întrebandu-mă tot felul de lucruri si surprinzându-mă în acelaşi timp cum toate întrebările se răsfrângeau într-un singur răspuns:
totul e doar bucurie, viaţa e doar bucurie, nimic mai mult, nimic mai puţin.
Iar tot ce avem de facut e doar să ne recăpătăm inocenţa, să ne redobândim copilăria pierdută...

Trecând prin toate aceste stări, mi-a venit o inspiraţie şi m-am gândit să scriu câte ceva pentru a împărtăşi şi altora stările mele, astfel încât, m-am aşezat şi în timp ce scriam, am observat iarăşi că mă simţeam minunat...voi nu?

Binecuvantare

Binecuvântată să fie viaţa şi binecuvântată să fie lumina care-o învăluie, căci aceasta e menirea vieţii, ca ea să se scalde în lumină!

Binecuvântat să fie cel care grăieşte din propria experienţă, căci aceasta e menirea omului, să-şi împărtăşească şi înfrângerile şi victoriile, şi experienţele şi realizările!

Binecuvântat să fie drumul pe care omul şi-l alege din liberul arbitru, căci aceasta e menirea libertăţii, aceea de a alege, indiferent dacă e o cale aşa zis greşită sau aşa zis bună!

Binecuvântat să fie cel care îsi face cunoscut propriul său adevăr, căci aceasta e menirea adevărului, ca el să fie revelat tuturor!

Binecuvântată să fie cunoaşterea, căci aceasta e menirea ei, aceea de a eliberea omul din lanţurile ignoranţei!

Binecuvântată să fie conştiinţa care nu ştie să mintă, căci glasul conştiinţei este glasul nemincinos al dumnezeului din om!

Binecuvântat să fie parcursul omului în viaţă, căci aceasta e menirea lui, de a-şi asuma alegerile, de a fi responsabil pentru ce face,pentru ce gândeşte şi pentru ce vorbeşte!

Binecuvântată să fie pasiunea omului, căci aceasta e menirea sa, de a transforma munca chinuitoare într-o bucurie creatoare!

Binecuvântat să fie entuziasmul, căci aceasta e menirea lui, de a înalţa omul pe culmile împlinirii, a fericirii şi a bunăstării!

Binecuvântată să fie libertatea, căci aceasta e menirea sa, aceea de a dezrobi minţile slabe şi manipulate, de a descătuşa sufletele triste si împovărate!

Binecuvântată să fie armonia din jur, căci aceasta e menirea sa, de a aduce pace în inimile tulburate, de a se împăca omul cu el însuşi, cu aproapele şi cu Dumnezeu!

Binecuvântată să fie setea omului de a se cunoaşte pe el însuşi, căci fără ea, depresia se insinuează ca un şarpe şi în timp, îşi face culcuş în lăuntricul omului!

Binecuvântaţi cei care merg înainte fără să-şi mai întoarcă privirea în spate, căci menirea ochilor e de a privi direct în faţă, dincolo de căile care până mai ieri erau inaccesibile!

Binecuvântat să fie curajul, căci menirea lui e de a dărâma zidurile pe care alţii le-au clădit în jurul unor minţi fricoase,în jurul unor prejudecăţi false şi în jurul unor credinţe limitative!

Binecuvântată să fie intuiţia nelimitată, căci menirea ei e aceea de a încerca ceea ce alţii nu au mai încercat vreodată, de a experimenta ceea ce nu a mai fost experimentat!

Toate aceste daruri ni s-au oferit gratis ca unelte pe care le putem folosi în avantajul sau în detrimentul nostru, dar acum fiind deja binecuvântate, le-am curăţat de rugină şi au inceput să strălucească, abia aşteptând ca omul sa le ia şi să le folosească!