marți, 21 martie 2017

Sunt daruri şi daruri…




Sunt daruri pe care le posezi deja în tine, dar de care nu eşti conştient până la un timp. Şi trec ani mulţi din viaţă uneori până ce ţi-l descoperi. Şi când îl descoperi simţi că te apropii de el ca şi cum te-ai apropia de o floare. Atunci începi să te întrebi “unde era oare acest dar de care nu am ştiut până acum”?

Sunt daruri cu care vii pe pământ încă de la naştere. Unii şi-l găsesc repede, nu au nevoie de timp. Dar pentru alţii, e nevoie şi de timp, şi de răbdare, şi de atenţie, şi de îndemnare. Unii nu au nevoie de confirmări pentru darul lor. Alţii însă, au nevoie de spijinul celorlalţi, căci încă nu şi-au regăsit puterea interioară, pacea sufletească, armonia dintre trup, minte şi spirit…

Sunt daruri pe care ţi le descoperi încă din pruncie. La unii oameni, darurile sunt multiple. Pentru că personalitatea lor e una complexă şi nu se pot limita doar la o anumită trăsătură pe care să o reveleze întregii lumi. Şi adeseori, aceste fiinţe surprind în complexitatea lor, uneori luminoasă, alteori adumbroasă. Ele ştiu că ambele polarităţi au rostul lor. Lucrul cu lumina sau lucrul cu umbra lor, sunt de aceeaşi importanţă pentru unii ca aceştia…

Sunt daruri pe care majoritatea oamenilor le deţin şi sunt daruri pe care doar unii le posedă. De unde vin ele, cine le-a creat sau cine le-a oferit în dar, încă e un mister, o taină, ceva de dincolo de lumescul acesta. Dar nu e important de unde vin ele, ci faptul că ele sunt acolo, în interiorul tău şi abia aşteaptă să fie cultivate, să fie cizelate şi materialzate…

Sunt daruri pe care le ascunzi de ochii lumii pentru că nu simţi că ar exista cineva să le perceapă la adevărata lor valoare. Şi mulţi poate nu le pot percepe, poate că e ceva prea intens sau prea profund pentru ei. Însă împărtăşirea e importantă, căci de asta ai şi venit printre oameni să le arăţi darurile tale şi să capeţi autoritate odată cu împărtăşirea lor. Autoritatea nu este un dat. Ci este ceva care se câştigă prin constanţă în timp, oricât de mult ai fi tu înzestrat...

Sunt daruri care strigă în tine să nu le sufoci în zadar. E ca o energie care simţi că te învăluie. E ca o inspiraţie care te urmăreşte iarăşi şi iarăşi până ce te vei hotărî în cele din urmă să o materializezi prin disciplină, prin efort, prin constanţă. Iar după ce o materializezi, ţi se cere curaj pentru ca să îţi arăţi sufletul tău lumii prin împărtăşirea inspiraţiei tale. În acel moment, nu mai contează de este cineva care să rezoneze sau nu cu ea. Pur şi simplu, acea energie se vrea generată, materializată şi trimisă în afară, căci cu siguranţă va exista cineva care să o primească cu bucurie şi să se folosească de ea…

Sunt daruri care fură privirile şi simţurile chiar de la primul impact. Dar sunt şi daruri pe care nu le observi în celălalt decât după mulţi ani sau chiar după o viaţă de om. Pe cele care sunt uşor de recunoscut le apreciezi pe moment, dar, cu timpul, se poate ca aprecierea ta să se dizolve. Însă darurile care nu apar pe faţă de la început îşi găsesc aprecierea şi recunoaşterea uneori chiar după plecarea acelei fiinţe din acest trup. Aici, pe pământ, totul curge lin şi are nevoie de timp şi de răbdare ca să se cimenteze dincolo de lumesc, dincolo de aparenţe, dincolo de simţuri…

Sunt daruri exterioare, dar sunt şi daruri interioare. Sunt oameni prin care doar simpla lor prezenţă reprezintă un mare dar pentru umanitate. Ei au venit aici doar să fie, nu neapărat să facă. Ei sunt observatorii, contemplativii şi visătorii acestei lumi. Alţii însă, robotesc, muncesc şi îşi frământă darul lor în fiecare zi, pentru a-l pune mai apoi la dospit, astfel încât oamenii care rezonează cu energia lor să vină iarăşi şi să îşi potolească nevoia sufletească din prea plinul creaţiei lor…

Sunt daruri care îi propulsează odată cu ele, pe cei care le cultivă. Creatorii oferă iubirea lor materializată prin darurile pe care le deţin. Cei care se bucură de ele oferă şi ei la rândul lor iubire atunci când le primesc. Aşadar, unul generează iubire, celălalt o primeşte. E nevoie şi de unul şi de celălalt, în acelaşi timp. Ambii depun un efort şi ambii fac o alegere, din aceeaşi iubire. Unii sunt mai superficiali, alţii mai profunzi, dar iubirea este darul cel mai de preţ care are locaş în inimile tuturor oamenilor, căci oamenii înşişi sunt iubire, dincolo de aparenţele lor!

Un comentariu:

  1. Casa mea a fost plină de nesfârșite probleme și mizerie care au dus la divorțul pe care nu mi l-am dorit niciodată cu soțul meu. Totul s-a prăbușit și ne-am dus pe drumuri separate. Am încercat să merg mai departe, dar mi-a fost atât de greu pentru că încă îmi iubeam soțul și fiica mea a plâns mereu dorindu-și tatăl înapoi. Nu am avut de ales decât să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să îl contactez pe DR DAWN după ce am văzut atât de multe remarci bune despre munca lui. M-a asigurat că mă împac pe mine și pe soțul meu cu vraja lui de reconciliere pe care a făcut-o. Sunt bucuros să vă spun tuturor că am obținut rezultatul dorit după 2 zile și dragostea și fericirea au fost restabilite și ne-am revenit împreună și cred că va fi pentru totdeauna pentru noi și toate mulțumim lui DR DAWN pentru că a făcut atât de mult pentru a-mi salva familia. . Nu este niciodată prea ocupat să ajute pe cineva. Așa că contactează-l acum dacă și tu ai nevoie de ajutor. e-mail-i acum prin: ( dawnacuna314@gmail.com ) Whatsapp: +3550685677099 / +2349046229159 Acest comentariu de apreciere vine de la Julia Lorenzo.

    RăspundețiȘtergere