Dincolo de întrebări şi răspunsuri...

De ce am ales viaţa pe pământ?
Deoarece, chiar şi simplu fapt de a trăi aici este un miracol în sine. Aceasta este minunea minunilor, că te afli în trup pentru a materializa cu ajutorul acestuia, ceea ce spiritul din spatele trupului te tot îndeamnă să materializezi. Oportunităţi nenumărate, alegeri fără limită, porţi şi căi infinite. Unde duc toate acestea? Doar către tine însuţi. Ce cale alegi de a ajunge la tine, aceasta e doar alegerea ta. Unele căi sunt lungi şi ocolitoare şi ai senzaţia că mergând pe ele, mai mult te depărtezi decât te apropii. Dacă alegi să fii în misiune, du-ţi misiunea până la capăt. Ţi-ai da chiar şi viaţa pentru ea? Dacă alegi să fii în vacanţă, bucură-te de ea fără rezerve. A fi într-o misiune sau într-o continuă luptă, într-o căutare sau într-o permanentă observare, într-o continuă vacanţă sau într-o tabără temporară pe planeta pământ, este, de fapt, acelaşi lucru. Doar unghiul de a privi viaţa diferă, doar atitudinea ta în faţa vieţii e tot ceea ce contează.

De ce am ales să trăiesc printre oameni?
Pentru că e minunat să trăieşti printre oameni, indiferent de felul lor de a fi, atât de diferit de felul meu de a fi. Pentru că cu toţii avem nevoie de comunicare, e una din nenumăratele lecţii de învăţat pe pământ. Şi fiecare om e o adevărată provocare pentru cel de lângă el. Uneori plini de toane, plini de capricii, plini de tabieturi, oamenii, aşa cum sunt ei, oscilează mereu între postura de învăţător şi de elev, de iniţiat şi de profan, de cel care predă unora sau învaţă lecţii de pe la alţii. Nimeni nu e doar iniţiat, nimeni nu e doar profan. De aceea avem nevoie unii de alţii, pentru că doar de la om la om se înfiripă iubirea. Doar de la om se poate împărtăşi bucuria creaţiei. Întreaga divinitate lucrează prin oameni către oameni, căci fiecare om e individualitate unică şi totul aici e pur personal. Fiecare răspunde într-un fel aparte celui cu care interacţionează. Fiecare îşi expune trăirea în modul său unic. Fiecare om este co-creator împreună cu universul şi fiecare om îşi aduce, mai mult sau mai puţin, aportul său la evoluţia spirituală dintre această. E nevoie de noi şi în acest plan grosier, ca şi în cele astrale, în acelaşi timp.

De ce am ales spiritualitatea?
Pentru că ea mă face liber. Aşadar, voi căuta adevărul care mă va face liber chiar dacă niciodată nu îl voi găsi. Dar însăşi căutarea te eliberează, drumul şi efortul parcurs. Liber de ce? De prejudecăţi, de preconcepţii, de ataşamente, de dogme, de porunci, de închistări, de blocaje, de egoism, de frică, de judecată. Dar această căutare este doar un pretext. Pretextul de a merge pe o cale care duce către sinele meu. Ce paradox, nu-i aşa? Să te cauţi pe tine însuţi şi niciodată să te găseşti. Şi nu te găseşti, pentru că eşti permanent în schimbare, astfel încât, imediat ce ai senzaţia că ai făcut o gaură în cer, o alta apare la interval care te îndeamnă şi mai puternic să treci prin ea. Şi astfel, treci prin aceste găuri de conştiinţă şi năpârleşti mereu de omul cel vechi pentru ca iar să renască omul cel nou. Căci spiritualitatea e ceea ce se numeşte o renaştere perpetuă, o reînnoire constantă a fiinţei tale interioare.

De ce am ales cunoaşterea?
Deoarece cunoşterea înseamnă putere, dincolo de cuvinte, de teorii, de filozofii. Fără cunoaştere nu ai repere, nu ai susţinere, nu ai fermitate, nu ai discernământ. Iar când nu ai discernământ eşti doar frunză clătinată în vânt. Cunoaşterea adevărată te îndeamnă să o pui la lucru, să o testezi, să o experimentezi, ca astfel să îi descoperi valoarea sau falsitatea. Şi cum poţi descoperi asta, dacă nu aici, printre micile ironii ale vieţii? Cunoaşterea generează experienţa practică, care pune o pecete pe această cunoaştere teoretică. Astfel încât, dosarul e clasat în urma experienţei care defineşte această teorie ca fiind un adevăr sau un smplu “fake”. Dar până şi acest adevăr e doar unul subiectiv, căci ceea ce mi se potriveşte mie, nu e neapărat să ţi se potrivească şi ţie, sau invers.

De ce am ales arta?
Pentru că arta e generatoare de frumos, de lumină, de inspiraţie, de divinitate. Arta îţi trezeşte o parte a sufletului tău care se vrea hrănită prin vibraţia care vine din muzică, de exemplu. Muzica nu e doar o înşiruire de sunete, ci ea crează o armonie, care la rândul ei transmite această vibraţie. Arta nu e un moft, nu e ceva opţional de care te-ai putea debarasa în această viaţă, spunând că poţi trăi şi fără ea. Poate că poţi trăi şi fără ea, dar pierzi mult din farmecul vieţii. Iar fără acest farmec, ce mai rămâne din această viaţă?

De ce am ales scrisul?
Pentru că scrisul e mărturisirea sufletului meu. Spiritul dictează, iar sufletul ca un fidel scrib neobosit, scrie, mărturiseşte şi împărtăşeşte. Prin scris, sufletul meu învaţă curajul de a se exprima fără cenzură. Învaţă logica exprimării coerente, clare şi limpezi, pentru orice fel de minte care va avea curiozitatea să mă citească. Învaţă libertatea de exprimare prin unicitatea sa. Învaţă să îşi acceseze originalitatea şi să o transpună în cuvinte. Învaţă să îşi facă cunoscut, necunoscutul din el care se vrea revelat. Prin scris, sufletul ajunge la porţile celor care îi vor da voie să treacă sau nu, mai departe de mintea lor, dincolo de întrebări şi răspunsuri...

Ce înseamnă şi ce nu înseamnă spiritualitatea

Spiritualitatea nu înseamnă să îţi trăieşti viaţa condiţionat în jurul unei dogme care pare mai seducătoare decât cea propovăduită de către biserică. Propovăduită dinăuntru sau din afara ei, de către preoţi sau de către maeştrii, tot dogmă se numeşte, indiferent de numele ei. Iar urmărind dogma, pierzi libertatea. 

 

Spiritualitatea nu înseamnă condamnarea celor ce nu au acelaşi crez şi aceeaşi convingere precum a ta. A impune altora convingerile tale, precum că doar adevărul tău e cel mai "adevărat" dintre toate, vine tot dintr-o minte judecativă şi dogmatică. Astfel încât, nici acest fel de adevăr nu te poate elibera..

 

Spiritualitatea nu înseamnă corvoada de a trăi în umbra unui maestru sau a unui guru care te înlănţuie pe lângă el cu lanţuri nevăzute. În timp, îţi vei da seama de adevărata lui faţă, mai ales atunci când vei avea o altă opinie decât a lui. Un maestru care te iubeşte îţi va da voie să pleci de lângă el atunci când simţi nevoia asta, fără să te bârfească celorlalţi în urma ta.

 

Spiritualitatea nu înseamnă închistarea într-o singură formă şi limitarea într-o singură paradigmă. Ceea ce îţi foloseşte pentru un timp, nu înseamnă că îţi va folosi pentru toată viaţa. Căci totul este pururea în mişcare şi înlăuntru şi în afara ta.

 

Spiritualitatea nu înseamnă a te considera buricul pământului, doar pentru că ai citit şi tu vreo două cărţi, ai văzut trei documentare şi ai participat la patru cursuri. Poţi citi toate cărţile spirituale şi să nu îţi folosească la nimic. Poţi participa la absolut toate seminariile şi cursurile, asta nu înseamnă că ele au dat şi vreo roadă în tine însuţi. Oare adevărul tău s-a cimentat în urma experienţelor tale trăite la propriu sau s-a clădit la figurat pe nisipul experienţelor trăite de către alţii?

 

Spiritualitatea nu înseamnă doar o atitudine sau o gândire pozitivă. Dacă te forţezi să gândeşti pozitiv, oare nu cumva ai momente când gândeşti şi negativ? De ce încerci să pari altceva decât eşti şi de ce îţi ascunzi masca în spatele unui surâs afişat de complezenţă? Fii tu însuţi la urma urmei şi vino doar aşa cum eşti, aşa cum simţi, aşa cum gândeşti.

 

Căci spiritualitatea înseamnă la urma urmei, să nu te dezici de tine însuţi şi să nu faci rabat în a te mărturisi pe sine în faţa celorlalţi. Ce ai avea de ascuns şi în faţa cui mai ai ceva de demonstrat? Pe cine ai mai avea de impresionat? Dar dacă ai o convingere şi nu eşti doar o frunză-n vânt, atunci mărturiseşte-o fără frică şi fără încercări zadarnice de a însiropa această convingere ca nu cumva turma linguşitorilor din spatele tău să se micşoreze.

 

Spiritualitatea înseamnă respect, dincolo de aşa-zisa iubire condiţionată sau necondiţionată. Iubirea e una şi respectul face parte din ea. Aşa că dincolo de orice cuvinte, respectul se simte atunci când simţi cu adevărat că cel de lângă tine îţi respectă părerea chiar dacă e diametral opusă de a lui. Dar tu ce simţi atunci când celălalt are o altă opinie? Se mişcă în tine nevoia de a te impune sau îi dai voie celuilalt să fie el însuşi, fără să-l critici şi fără să îl condiţionezi prin „iubirea” ta?

 

Spiritualitatea înseamnă a fi conştient clipă de clipă şi nu doar două ceasuri pe săptămână. Acolo unde eşti tu, acolo se va manifesta spiritualitatea ta în adevăratul sens al cuvântului. Şi când te joci, şi când munceşti, şi când te afli în trafic, şi când faci dragoste, şi când mănânci şi când vorbeşti. Căci toate fac parte din viaţă, iar spiritualitatea ta nu este nicidecum în afara ei.

 

Spiritualitatea înseamnă lucrul cu tine însuţi, acesta e cel mai mare dar pe care îl poţi oferi ca pe o ofrandă adusă vieţii. Iar acest lucru cu tine, înseamnă să nu îţi pierzi bucuria stării tale fireşti, indiferent de provocările ce uneori par că te copleşesc. Nu uita că după orice iarnă se aşterne iarăşi primăvara şi că orice cădere te aşteaptă să te ridici şi să te reclădeşti din nou.

 

Spiritualitatea înseamnă energie, putere, căutare, curiozitate, entuziasm, creaţie şi nu în ultimul rând, împărtăşirea acestora cu oamenii şi nu ascunderea lor de ochii lumii. Oamenii învaţă de la tine şi tu însuţi înveţi de la ei. Tu te mărturiseşti în faţa lor şi ei se mărturisesc în faţa ta. Unii vor rezona cu sufletul tău, alţii îşi vor întoarce faţa de la tine, poate mai devreme sau poate mai târziu. Unii îţi vor mulţumi, alţii te vor sfida. Unii te vor susţine, alţii te vor răni. Dă-le voie tuturor să fie, căci nu degeaba au intrat pentru un timp în universul tău real sau virtual!